Studentie

Nu inteleg cum putem ajunge sa spunem ca ne asteptam ca o persoana sa moara, ca era timpul de acum, doar nu traim o vesnicie, nu suntem nemuritori. Spunem asta cu atata liniste sufleteasca, suntem impacati cu noi, e atat de simplu.

E ca si cum acea persoana si-a pierdut utilitatea, e lipsit de importanta daca mai traieste o zi sau o luna, pentru ca noi oricum ne asteptam sa moara cu mult timp inainte sa intre in starea premergatoare calatoriei finale. Ma inspaimanta gandul ca asa poate se vor astepta si copiii sau nepotii mei, dar de ce spun poate, cu siguranta ca asa se vor astepta, asta in cazul in care vor ajunge la o varsta considerabila, care sa aiba o calitate importanta, aceea de a fi inutila.

Din punctul de vedere al unei societati capitaliste e adevarat ca productivitatea batranilor tinde spre zero, dar oare in asta consta de fapt valoarea unui om? La sfarsitul zilei ne rezumam la profitul pe care l-am adus de-a lungul vietii? Asadar, cei saraci si batrani sunt ratati de doua ori, o data profitul e mic, iar la batranete randamentul e foarte scazut.

Ceea ce nu ne dam seama e ca, odata cu moartea acestor oameni, se pierde o istorie, trairi, obiceiuri, sentimente.Probabil ca intotdeauna a existat o fascinatie pentru trecut si valorile sale, dar obiectiv vorbind povestile bunicilor sunt mult mai interesante decat ale parintilor si incomparabile cu ale noastre. Infruntau altfel viata, erau net mai puternici, desi in multe situatii taranii sunt reprezentati ca acele fiinte ce isi acceptau destinul foarte usor si nu tindeau spre mai mult, dar sa iti accepti conditia e dovada de curaj, de tarie de caracter. Noi facem astazi atat de putine lucruri asa cum ar trebui, mereu cautam ceva mai bun, pentru ca ni se pare ca am evoluat si suntem capabili sa  facem fata unor noi provocari si lasam treburi neterminate, nu in sensul strict al cuvantului.

Da, in aceste clipe strabunica se porneste spre moarte si noua ni se pare ca da, era timpul sa moara.

Sa nu credeti ca am o viziune idilica asupra batranetii, pentru ca e chiar dificil sa ajungi la o varsta si sa nu mai poti face anumite activitati banale si nici nu judec viziunea expusa mai sus, am subscris si eu la afirmatia ca ne asteptam sa se intample asta, doar mi se pare putin ciudat cat de usor catalogam anumite situatii, si ce se ascunde cumva in spatele cuvintelor, o semnificatie mult mai profunda decat ne imaginam la prima vedere.

Am stiut dintotdeauna ca imi plac: vara, caldura, soarele. Desi sunt nascuta iarna,  frigul imi creeaza o stare atat de ciudata, pe care pur si simplu o urasc. Nevoia de a purta haine groase, care sa imi limiteze libertatea de miscare, fetele triste ale oamenilor din jur, plus cuplurile care se saruta pe strada , nu fac altceva decat sa ma deprime.

Pornind de la aceasta idee, tocmai am realizat, ca viata mea de caminista e substantial imbunatatita de faptul ca e cald, chiar insuportabil de cald dimineata, cand ma trezesc ca si cum as fi iesit din dus , dar tocmai asta imi place. Din fericire am depasit criza primei saptamani, cu toate ca unele fete chiar mai au de lucrat la nivel de igiena. Ma gandeam sa le dau cateva sfaturi, sa le arat unele, altele, insa nu sunt determinata chiar si nu vreau sa fiu privita drept tipa de anul 2, care vine sa dea lectii. Nu cred ca voi fi vreodata o caminista. Astept si eu sa vad care imi va fi pozitia la sfarsit de an.

In rest, sunt in cautarea a ceva care sa ma motiveze, simt asa ca ma aflu pe un teren neutru si trebuie sa imi gasesc un loc. Nu am identificat cauzele acestei stari, poate si situatia din tara ma influenteaza. Asta nu inseamna ca dezarmez, insa de mult timp nu m-am mai simtit asa, iar mie incertitudinile nu imi plac.

Am inceput un program de remodelare corporala, care imi face chiar mai mult bine decat ma asteptam. Nu m-am mai apropiat in felul asta de mine aproape niciodata, poate ca de aceea mi se pare ca trec printr-o lipsa de motivatie pe alte planuri, dar sunt sigura ca era imperativ necesara aceasta apropiere, aceasta regasire, fizica in primul rand. In timp ce America se indeparteaza de prezent, o simt mai puternic ancorata in mine. Multi mi-au spus ca m-am schimbat si incep sa cred ca au dreptate. Totusi nu stiu daca e vorba de o schimbare propriu-zisa, ci de o redirectionare a energiei, incep sa ma impac cu mine, nu ca as fi fost intr-un conflict, dar ma vad intr-o  noua lumina. Probabil ca unii ar numi asta rebranduire.

Nu stiu in ce masura am satisfacut cu acest post pe cititorii mei , sper doar ca nu am delirat, aflata fiind sub influenta unei “doze soc” de Coldrex.

Zilele trecute am facut o vizita acasa si , din pacate , m-am vazut in situatia unui antropolog , stare pe care am trait-o fara sa imi propun asta , pur si simplu faptele, oamenii m-au determinat implicit sa trag niste concluzii.Unii poate vor spune ca nu am niciun an de cand sunt plecata de acasa si deja imi permit sa fac afirmatii referitoare la situatia, mai ales a tinerilor din orasul unde am crescut, si mai ales ca simt discrepanta , destul de mare , intre cum se prezinta viata la Cluj in comparatie cu Pascani.Nu, nu trebuie sa dam vina pe nesansa, situatie economica si alti factori externi ci trebuie sa privim atent oamenii.

Asteptandu-mi prietenele, am avut un ragaz de 10 min in care am privit oamenii din jurul meu si m-am intristat.De ce ? Pentru ca generatiile noi, tinerii se plafoneaza si traiesc o iluzie : cuplu cam de varsta mea impreuna cu parintii ori ai fetei ori ai baiatului plimbandu-se agale manacand seminte, scuipand , fara vreo tresarire  , cojile pe jos , avand acelasi traseu  ,alti baieti, cel mai probabil in scoala generala, mergand in “gasca” cu o atitudine sfidatoare simtindu-se un clan mafiot ,fetite imbracate indecent care-si spun prieteneste “fa”.Acesti indivizi traiesc iluzia unei vieti desprinse din filme, considerand puscaria ca un punct ce aduce cu sine maturizarea iar fetele cred ca  a se vinde ieftin este un lucru absolut normal astazi.Oamenii acestia au incetat sa mai lupte cu viata , cu nedreptatile pe care le intalnesc dar nu resemnandu-se ci reliefand tot ce e mai rau si mai urat .

Nu pot sa nu ma gandesc ce vor face ei ?Ce asteptari au de la viata ?Mi se pare ca timpul s-a oprit in loc , ca degeaba modernizezi strazi, spatii verzi daca oamenii , la randul lor, nu se modernizeaza, in sensul unei revitalizari a valorilor morale si a constiintei de sine.Ii simt straini , pierduti si revoltati prosteste pe sistem. Vechea vorba “Omul sfinteste locul!” e inca valabila , se intampla intra-adevar lucruri jenante in jurul nostru dar trebuie sa ne mobilizam si sa vrem mai mult , sa nu ne dam batuti asa de repede.

In noi, in tineret sta viitorul! Toti se bazeaza pe asta, toti stiu asta , doar ca unii refuza sa accepte.

Inainte de toate trebuie sa imi cer scuze fata de cei carora le placea sa-si petreaca macar si cateva minute din zi citind povestioare studentesti lipsite de picanterii ce-i drept, cum spunea astazi o colega noi nu chiar avem viata studenteasca, poate si pentru ca nu stam in camin.In orice caz, in postul acesta am sa va povestesc ce am mai facut eu in ultimele 2 luni ( cam atat e de cand nu am mai scris).

A fost Simularea Parlamentului European, in perioada 15-19 aprilie, eu am facut parte din departamentul de Social Events, unde nu chiar a fost asa cum m-am asteptat, mai ales pentru ca odata cu inceperea evenimentului am avut o problema de sanatate si n-am fost eu zilele acelea, dar in rest SimPE 2010 mi-a adus bucurii, au fost niste zile interesante, sau mai bine spus, nopti .

Dupa SimPE am fost plecata 3 zile la Turda in sesiunea de practica de teren in cadrul programului Jacques Delors (http://jacquesdelors.euro.ubbcluj.ro/) , pe implementare de proiecte europene, dupa ce timp de doua saptamani  am facut practica de birou la ARIES Transilvania.Mi-a facut mare placere sa lucrez cu toti oamenii implicati in acest proiect pentru ca am gasit niste persoane deschise, competente si care au ales sa imparta cu noi o serie din cunostintele lor care nu sunt  putine si foarte valoroase.De la Relatii Internatioanale si Studii Europene pot deveni manager de proiecte europene, o meserie placuta, care necesita muuulta munca dar are satisfactii pe masura( asta pentru cei care intotdeauna cer sa le spun ceva concret despre ce pot deveni).

Pozele sunt de la Salina Turda, un loc minunat, amenajat prin proiect european si care arata ca se poate face ceva in tara asta,trebuie numai sa se vrea.

Si pentru cei care sunt interesati de petreceri : Dance Marathon la Bacau a fost dementa totala, distractie ca in Moldova nu am mai vazut si Arpiar la Midi mi-au dat o pofta nebuna de viata.

(sursa www.clujlife.com si www.youtube.com)

Intre timp a venit si primavara la Cluj si orasul a inflorit in adevaratul sens al cuvantului si il iubesc din ce in ce mai mult.In restul timpului ramas lucrez lucrez lucrez, cu mare placere caci am gasit aici oameni carora le place competitia si care doresc mai mult de la ei, eu ce sa fac sa raman in urma?

Vara asta va voi pregati o surpriza, vom calatori impreuna ….